Calificarea României la Euro 2024 l-a făcut pe Răzvan Burleanu să aibă un moment de sinceritate la revenirea în țară: „Am plâns! A fost a doua oară în viața mea când am pățit asta!”. Președintele FRF spune că e mai bucuros ca niciodată | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Calificarea României la Euro 2024 l-a făcut pe Răzvan Burleanu să aibă un moment de sinceritate, iar duminică, 19 noiembrie, la revenirea în țară, președintele FRF a dezvăluit clipele prin care a trecut în timpul partidei cu Israel, dar și după ce aceasta s-a terminat.

Delegația „tricolorilor” s-a întors în țară! Calificarea României la Euro 2024 l-a făcut pe Răzvan Burleanu să aibă un moment de sinceritate

Duminică, în jurul orei 13:00, avionul delegației României a aterizat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Primii care s-au dat jos din aeronavă au fost reprezentații FRF, în frunte cu președintele Răzvan Burleanu, după care au urmat jucătorii și cei din staff, iar la final au coborât sponsorii și invitații.

Ajuns în fața reporterilor, Răzvan Burleanu a luat parte la un interviu, iar printre altele a dezvăluit clipele emoționante prin care a trecut pe parcursul partidei cu Israel, dar mai ales după ce aceasta s-a terminat.

Șeful FRF le-a transmis reporterilor că a plâns de bucurie pentru a doua oară în viața lui.

„În primul rând, cred că ar trebui să începem cu povestea din timpul meciului și de după meci. Și ca să fiu așa într-un moment de sinceritate cu dumneavoastră, v-am spus că sunt foarte încrezător și acest mesaj a venit de foarte multe ori si din partea staff-ului tehnic. Și asta contează foarte mult, pentru că nu poți să spui ceea ce nu crezi.

După care, imediat după meci, iar ca să fiu într-un moment de sinceritate, meciul a fost trăit la cea mai mare intensitate. Nu cred că am mai trăit, cel puțin eu, un meci la o asemenea intensitate. După meci, am plâns. Am plâns de bucurie și pot să vă împărtășesc că e a doua oară în viața mea când plâng de bucurie. Prima dată am plâns când fetița mea s-a născut, acum trei ani și jumătate. Iar aseară am plâns din nou de bucurie, fiincă pur și simplu ce s-a întâmplat este o consecință a tuturor lucrurilor pe care le-am văzut în ultimii 7 ani. Ceea ce e mai frumos este că această victorie nu este una întâmplătoare”, a declarat Răzvan Burleanu, la sosirea în țară.

România a învins Israel cu 2-1

România a învins reprezentativa din Israel, scor 2-1 la Felcsut, în Ungaria, în penultima rudă a preliminariilor Euro 2024. Pentru „tricolori” au înscris George Pușcaș și Ianis Hagi, în timp ce golul Israelului a fost marcat de veteranul Eran Zahavi.

România este lider în Grupa I, cu 19 puncte adunate după 9 meciuri disputate. În ultimul meci din grupă, „tricolorii” vor primi vizita Elveției pe Arena Națională.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe și talon
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe și talon
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×